Neurochirurgie pediatrică

Cum s-a dezvoltat neurochirurgia pediatrică în lume și în România

”Neurochirurgia a fost practicată sporadic pe copii din preistorie până în epoca Harvey Cushing. Dezvoltarea formală și predarea specialității a fost începută de Franc Ingraham sub conducerea lui Cushing în 1929. Creșterea neurochirurgiei pediatrice începe la Boston Children’s Hospital sub conducerea Franc Ingraham și Donald Matson până la sfârșitul anilor 1960, și se răspândește ulterior în restul Statelor Unite și în Canada. Apoi, o serie de societăți și jurnale au jucat un rol important în formarea și promovarea specialității.”

”Această specializare medicală a apărut când, în câteva țări, neurochirurgi precum Harvey Cushing, Walter Dandy, Norman Dott și Kenneth McKenzie, au operat și copii cu hidrocefalie și cu nou apărutele tumori.”

”Între 1896 și 1912, Cushing a efectuat aproape 200 de operații la copii, la Spitalul Johns Hopkins. O revizuire a înregistrărilor sale sugerează că progresele pe care le-a făcut în neurochirurgie au fost influențate semnificativ de experiența sa cu copiii, în diverse patologii neurochirurgicale.”

”În 1929, Franc D. Ingraham, protejatul lui Harvey Cushing, a înființat prima unitate de neurochirurgie pediatrică din lume la Boston Children’s Hospital și și-a dedicat cariera pentru îngrijirea neurochirurgicală a copiilor.”

”Departamentul de Neurochirurgie de la Boston Children’s Hospital (BCH) a avut de-a lungul anilor o tradiție bogată și susținută de excelență.”

”Ingraham a contribuit la dezvoltarea de noi tratamente, pe care le-a compilat în cartea sa, ”Neurochirurgia sugarilor și copiilor” .”

”La începutul anilor 1950, a început să se contureze identitatea neurochirurgiei pediatrice, în centre medicale din Boston, Chicago, Londra, Paris și Toronto.”

”Începând cu anul 1967, de la fondarea Societății Europene de Neurochirurgie Pediatrică, încep să se formeze corpuri medicale specializate în cercetare, diagnoză, intervenție chirurgicală și tratament destinate copiilor cu boli ale sistemului nervos.”

”După mai multe încercări de dispozitive medicale, la sfârșitul anilor 1950, sunt introduse în practica neurochirurgicală mai multe tipuri de șunturi (drenaje), esențiale în tratarea hidrocefaliilor. Holter este cel care a conceput o valvă care a condus la crearea drenajului ventriculo-peritoneal. Acesta a avut rezultate încurajatoare de la început: rată mai mică a mortalității și rată scăzută de revizii.”

”Dezvoltarea neurochirurgiei ca specialitate independentă a avut loc cu mare dificultate în România. În acest sens, cele mai venerate personalități sunt cele ale profesorului Alexandru Moruzzi (1900-1957) (la Iași) și ale profesorului Dimitrie Bagdasar (1893-1946) (la București), care sunt părinții neurochirurgiei moderne din România. Profesorul Bagdasar a fost școlarizat în clinica profesorului Harvey Cushing din Boston și este creditat cu crearea primei unități neurochirurgicale complet independente din România. Moștenirea sa a fost continuată cu onoare de profesorul Constantin Arseni (1912-1994), care, în 1975, a însărcinat pe dr. Lenke Horvath (1917-1991) cu crearea primei unități autonome de neurochirurgie pediatrică la București. Dr. Lenke Horvath a fost unul dintre pionierii- femeie în neurochirurgie din România.”

O altă femeie neurochirurg, ”supranumită „Doamna neurochirurgiei româneşti”, este dr. Sofia Ionescu-Ogrezeanu. Ea devenit prima femeie neurochirurg din lume după o operaţie făcută în al doilea război mondial – unui copil care fusese victima unui bombardament, recunoscută ca premieră mondială de Congresul Mondial al Femeilor Neurochirurg din 2005. ”

Prof. dr. Hortensiu Aldea scoate în evidență contribuția neurologilor la apariția neurochirurgiei: ”Neurologi și chirurgi de excepție, prin colaborarea lor, au dat naștere unei noi discipline: neurochirurgia, fapt ce s-a realizat la sfârșitul sec. al XIX-lea. În România această etapa este ilustrată de colaborarea dintre : C. I. Parhon (1874-1969) și Amza Jianu (1881-1962) și ulterior Al. Moruzzi (1900-1957), precum și de colaborarea I. T. Niculescu (1895-1957) și C. Noica cu Dumitru Bagdasar (1893-1946).”

”Neurochirurgia românească contemporană, beneficiind de explozia tehnologică și de deschiderea către neurochirurgia europeană, a evoluat spre performanță ilustrată de activitatea prof. Al. Constantinovici (1929-2018), prof. L. Dănăilă (n.1933) – primul care a introdus microscopul operator în tehnologia românească, prof. A. V. Ciurea (n. 1940), I. Poeata (n. 1955 – Iași), M. R. Gorgan (n. 1954 – Bucuresti), Șt. Florian (n. 1961 – Cluj) și H. Pleș (n. 1954 – Timișoara).”

Societatea Română de Neurochirurgie a luat ființă în 1982 și are ca obiective susținerea dezvoltării neurochirurgiei adulților și copiilor în România.

Supraspecializarea ”neurochirurgie pediatrică” este urmată, în prezent, de mai mulți neurochirurgi români formați inițial în neurochirurgia adulților. Astfel, întâlnim astăzi neurochirurgi pediatrici în toate centrele medicale mari din România (București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara) și în alte centre medicale unde pot fi îngrijiți copii cu boli neurochirurgicale, mai ales în regim de urgență (Sibiu, Buzău etc.).

”Un neurochirurg pediatru tratează pacienți care cresc, se dezvoltă și se schimbă, de la nou-născut până la adolescent. El are oportunitatea de a influența maturizarea sistemului nervos al unui copil în mod semnificativ. De aici, responsabilitatea pe care o poartă un neurochirurg pediatru.”

Jonathon Peter a concluzionat: ”Neurochirurgia pediatrică este un segment important de delimitat în chirurgie, dar nu este separată de celelalte specializări. Tratamentul patologiilor (bolilor) sistemului nervos al copiilor, congenitale sau dobândite, este în mod profund diferit față de cel al adulților. Neurochirurgului pediatru îi revine sarcina de a ajuta copilul bolnav și de a sprijini părinții devastați, de cele mai multe ori.”

Acest articol este un mic sumar al istoriei neurochirurgiei pediatrice.

Acest articol nu intră în categoria articolelor științifice care pot fi citate.

Bibliografie:

”Boston Children’s Hospital and the Origin of Pediatric Neurosurgery” – Alan R Cohen, DOI: 10.1007/s00381-014-2535-z

”Dr. Lenke Horvath (1917-1991): Creator of Pediatric Neurosurgery in Romania” – Dumitru MohanHoratiu Alexandru MoisaDan Aurel NicaAlexandru Vlad Ciurea, DOI: 10.1016/j.wneu.2015.07.038

”Franc D. Ingraham and the Genesis of Pediatric Neurosurgery” – Subash LohaniAlan R Cohen, DOI: 10.3171/2013.3.PEDS12476

”Harvey Cushing and “Birth Hemorrhage”: Early Pediatric Neurosurgery at The Johns Hopkins Hospital” – Vivek A MehtaOlindi WijesekeraCourtney PendletonAlfredo Quiñones-HinojosaGeorge I JalloEdward S Ahn, DOI: 10.3171/2011.9.PEDS11198

”History of Pediatric Neurosurgery in the United States and Canada” – L K Page , DOI: 10.1007/BF00263835

Societatea Română de Neurochirurgie – rsn.ro/istoric

”The History of Pediatric Neurosurgery. A Brief Historical Overview”-
Dimitrios Panagopoulos, https://www.ecronicon.com/ecpe/pdf/ECPE-07-00373.pdf

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *