Visul unei mame

În 2015, o mamă a ajuns cu propriul copil în secția de neurochirurgie pediatrică a Spitalului M. Curie din București.

Atunci nu se gândea la campanii, donații sau la sute de copii.

Se gândea la unul singur.

Al ei.

Dar, stând acolo, a început să-i vadă și pe ceilalți.

Nou-născuți. Copii de câțiva ani. Adolescenți.

Părinți care așteptau, ca și ea, ca cineva să le facă bine copilul.

Și a înțeles ceva ce avea să nu mai poată uita după ce a plecat din spital:

pentru fiecare părinte, copilul cu care intră pe ușa Neurochirurgiei este cel mai important copil din lume.

Au trecut zece ani.

Copilul ei a crescut.

Dar mama nu a plecat cu totul din acel spital.

Din 2016 strânge, prin Asociația Comunitatea Noastră, bănuți pentru materialele și lucrurile de care Neurochirurgia Pediatrică de la Spitalul Marie Curie are nevoie pentru copiii care continuă să intre pe aceeași ușă.

Astăzi, rugămintea ei este mult mai mică decât visul cu care a început:

renunță la un singur lucru de 10 lei, o dată pe lună.

O cafea.
O apă când ieși.
O gustare.
Orice lucru pe care, probabil, peste câteva zile nici nu-ți vei mai aminti că l-ai cumpărat.

Și transformă acei 10 lei într-o donație recurentă pentru Neurochirurgia Pediatrică.

Poate că 10 lei nu par să însemne mare lucru.

Dar dacă suntem mulți, înseamnă materiale cumpărate atunci când este nevoie de ele. Înseamnă o secție mai pregătită pentru următorul copil. Și pentru următorul.

Nu trebuie să faci un sacrificiu.

Doar să renunți la un lucru mic, o dată pe lună, pentru copilul altcuiva.

Pentru că, o mamă va intra din nou pe acea ușă gândindu-se la un singur copil.

Al ei.